Un bărbat din Marea Britanie a intrat în Cartea Recordurilor Guinness, marți, după ce a fost desemnat cel mai longeviv pacient care a suportat un transplant de inimă, informează bbc.co.uk.
Britanicul John McCafferty, în vârstă de 71 de ani, a doborât astfel precedentul record – 30 de ani, 11 luni și 10 zile – stabilit de un bărbat american, care a decedat în 2009.
Medicii i-au spus lui John McCafferty că mai avea doar cinci ani de trăit atunci când a suportat acea intervenție chirurgicală care i-a salvat viața, la Harefield Hospital din comitatul Middlesex, în urmă cu 31 de ani.
El spune că recordul său ar trebui să ofere speranță celorlalți pacienți aflați pe lista de așteptare pentru un transplant.
John McCafferty, originar din Newport Pagnell din comitatul Buckinghamshire, a declarat: „Aș vrea ca acest record mondial să reprezinte o sursă de inspirație pentru orice persoană care așteaptă un transplant de inimă și pentru toți aceia care, ca și mine, au fost suficient de norocoși pentru a primi o inimă nouă”.
„Sfatul meu este acesta: fiți mereu optimiști, priviți spre viitor cu o atitudine pozitivă și, desigur, respectați sfaturile medicilor”, a adăugat el.
John McCafferty a primit o nouă inimă pe 20 octombrie 1982 în timpul unei intervenții chirurgicale care a fost coordonată de renumitul medic chirurg Magdi Yacoub.
El fusese diagnosticat, la vârsta de 39 de ani, cu cardiomiopatie dilatativă – una dintre cauzele obișnuite ale insuficienței cardiace. Afecțiunea duce la apariția unor cicatrice în pereții inimii și avariază mușchii cardiaci, făcând ca inima să devină mai slabă și mai dilatată, împiedicând-o astfel să pompeze sângele într-un mod eficient.
Prima operație reușită de transplant de inimă a fost realizată în Africa de Sud în anul 1967 de profesorul Christiaan Neethling Barnard și o echipă de 30 de medici, la Spitalul Groote Schuur din Cape Town. Pacientul, Louis Washkansky, a supraviețuit timp de 18 zile cu noua sa inimă.